„Poziţia copilului” a câştigat premiul criticii la Berlinală

1
2442

În această seara, în cadrul festivalului de film de la Berlin, „Poziţia copilului” în regia lui Călin Peter Netzer a câştigat Premiul FIPRESCI (Premiul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiţia festivalului, dintre cele 19 aflate în cursa pentru Ursul de Aur.

Calin Netzer si Luminita Gheorghiu Berlin credit foto Alex Janetzko „Poziţia copilului” a câştigat premiul criticii la Berlinală

Trofeul FIPRESCI a fost înmânat scenaristului Răzvan Rădulescu, co-autor împreună cu Netzer la scenariul „Poziţia copilului”.

Poziţia copilului este unul din favoriţii criticilor, iar premiera în Romania va avea loc pe data de 8 martie 2013.

“Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele “Maria” (2003) şi “Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Din distribuţie fac parte: Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Adrian Titieni.

sursa: Poziţia copilului

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.