Am remarcat-o prima dată în urmă cu câţiva ani, când am văzut al doilea ei lungmetraj – Lost in Translation – o dramă cu accente comice sau comedie cu momente dramatice (cum doriţi!). La Marie Antoinette nu m-a atras subiectul, aşa că l-am ocolit elegant. Somewhere, însă, părea să fie un mic film independent promiţător. Trailer-ul îl făcea şi mai interesant. Şi iată că în prima zi a lui 2011 venea şi momentul adevărului, în care urma să fac cunoştinţă cu o nouă creaţie marca Sofia Coppola.
În Somewhere, fiica celui care ne-a dat The Godfather, revine oarecum la ideea prezentată în Lost in Translation: alienarea, însingurarea marilor vedete de la Hollywood. Iar în cazul lui Johnny Marco (interpretat de Stephen Dorff) această însingurare frizează cu depresia.
Dar cine este Johnny Marco? Iată o întrebare pe care i-o adresează și un jurnalist la o conferință de presă. O întrebare idioată, dar căreia încearcă să-i răspundă. Coppola însă nu are răbdarea necesară să-i asculte explicațiile și se folosește de tehnica montajului pentru a trece rapid la o altă scenă.
De fapt, întreg filmul este compus dintr-o mulțime de scene, tăiate brusc și care, puse laolaltă, ar fi trebuit să formeze un film. Numai că aici Sofia Coppola eșuează.
Se pare că Johnny Marco este un actor-vedetă la Hollywood, aflat în mijlocul unei campanii de promovare a unui film. Conduce un Ferrari, locuiește la Chateau Marmont – unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din Beverly Hills, bea bere și are parte de partide de sex cu femei cu care, de cele mai multe ori, se află la prima întâlnire. Și, în tot acest timp, pare extrem de obosit (la un moment-dat adoarme în timpul preludiului, cu capul între picioarele unei femei superbe, pe care a întâlnit-o întâmplător). Nu-i chiar așa o viață rea aș putea spune! Numai că Sofia Coppola încearcă să ne convingă să ne pară rău pentru Johnny. Iar pentru asta, o aduce în scenă pe Cleo (Elle Fanning).
Cleo este fiica lui Johnny, iar din anumite cauze (pe care regizoarea simte că nu este nevoie să le explice) mama ei (fosta soție a lui Johnny) trebuie să plece și, astfel, Cleo rămâne în grija tatălui ei.
Relația tată-fiică, pe care Coppola o construiește este una destul de rece. Cei doi par că abia acum încearcă să se cunoască mai bine. Cleo pare obișnuită cu aventurile lui, dar nu-i reproșează nimic verbal. Însă privirea ei spune tot! Elle Fanning este pregătită pentru un rol cu adevărat important. Păcat că Sofia Coppola refuză să construiască personajele mai bine.
Somewhere pune accentul pe vizual și atmosferă, dorește să atingă partea emoțională a fiecăruia dintre noi, lăsând povestea pe plan secund. Din nefericire, în același plan rămân și personajele.
Mesajul pe care Sofia Coppola (regizor și scenarist) dorește să-l transmită este destul de clar, numai că aceasta este incapabilă să-l exprime. Iar rezultatul este un film în care nu se întâmplă nimic, un film insipid, aflat într-o continuă căutare a unui punct de sprijin.
Vizionati trailer:
L-am vizionat aseara si sunt de acord cu tine…asteptam mai mult de la Sofia insa am ramas dezamagita…un film pe alocuri chiar plictisitor…in opinia mea cel mai bun film regizat de Sofia Coppola este Marie Antoinette…
Am vazut filmul acesta si pot spune ca este un film foarte NASPA si PLICTISITOR mie imi place de stephen dorff are filme faine dar nush cei cu filmul acesta zici ca nici nu are un subiect aparte
@Mada Valo n-am văzut Marie Antoinette, dar dacă zici că-i mai bun ca Lost in Translation s-ar putea să-i dau o șansă 🙂
eu una zic ca a cosntruit f bine personajul, doar pentru ca are o fata placida care nu transmite asta nu inseamna ca nue inchegheata…sofia s-a ambitionat sa ne arate cat de fada poate fi viata unui actor, cat de seaca, a creat un pamflet reusit zic eu 😛