Take Shelter este un film care nu a primit toate onorurile care i s-ar fi cuvenit. Chiar dacă a fost apreciat de numeroși critici, premiat la diverse festivaluri, nu cred că a fost răsplătit pe măsura valorii sale. Nu erau foarte multe atuurile sale: un film independent, scris și regizat de Jeff Nichols, aflat la cea de-a doua producție a carierei în această dublă ipostază, cu doi actori prea puțin cunoscuți, cu o temă apocaliptică într-un an care a abundat în așa ceva. Nu sună foarte ofertant, nu-i așa ? Totuși, cine a avut răbdare să vadă Take Shelter, nu are ce regreta. Este unul din cele mai bine realizate filme ale anului 2011 din toate punctele de vedere. Merita mai mult decât un premiu de consolare la Cannes, merita câteva nominalizări la Oscar, ca să nu spun premii, dar nu întotdeauna filmele cu adevărat reușite au parte și de cele mai importante distincții.
“You’ve got a good life. I think that’s the best compliment you can give a man; take a look at his life and say, That’s good”. Asta îi spune lui Curtis, interpretat de Michael Shannon (Revolutionary Road, Boardwalk Empire) colegul său de muncă. Și Curtis are o viață împlinită: o soție iubitoare (Jessica Chastain), o fetiță, o slujbă bună. Totul se schimbă atunci când bărbatul începe să aibă coșmaruri teribile, iar pe fondul acestora începe să se comporte ciudat atât în familie, cât și la muncă. Devine obsedat de adăpostul de furtună din curtea gospodăriei sale, începe să-l amenajeze pentru că este convins că toate coșmarurile îl avertizează că va veni o tornadă care va mătura totul în cale. Dar trebuie să ia în considerare și faptul că aceste tulburări ar putea fi începutul unor boli psihice, mai ales că existau antecedente în familia sa. Curtis o are alături tot timpul pe soția sa, care îi este alături deși nu îi înțelege tot timpul deciziile pe care le ia și speră că lucrurile vor reveni la normal dacă el va urma un tratament adecvat.
Că Michael Shannon este un actor talent aflasem din Revolutionary Road, din serialul Boardwalk Empire dar parcă nu fusese exploatat îndeajuns. În Take Shelter ne arată întreaga sa măiestrie, în rolul unui om care distinge cu greu ceea ce este real și ce este fantezie și care face eforturi să (re)devină un om normal. Până anul trecut cred că puțină lume știa de Jessica Chastain. În 2011 a jucat în The Tree of Life, în The Help, abordări complet diferite, interpretări remarcabile, iar în Take Shelter continuă pe această linie impresionând în rolul unei mame și soții care trebuie să își păstreze luciditatea atunci când totul în jurul ei pare că se prăbușește. Nici nu știu dacă Jeff Nichols este mai talentat ca scenarist sau ca regizor. Povestea este foarte bine construită, surprinde gradat toată “nebunia” personajului principal, iar felul cum sunt realizate scenele din punct de vedere regizoral te lasă fără cuvinte pe alocuri. Dacă nu mă credeți, vedeți doar ultima scenă, filmată impecabil, care reușește să transmită foarte multe stări fără a se folosi de cuvinte.
Vizionați trailer:
L-am vazut si eu acum, si nu m-a impresionat chiar deloc. Mi s-a parut foarte incet, actiunea s-a desfasurat greu, au fost multe scene care n-ai contribuit la povestea, pareau mai mult de umplutura, si povestea in sine a fost mediocra si foarte neoriginala, insa stilul in care a fost regizat filmul a fost cat de cat decent.