The Bourne Legacy (2012)

O trilogie care s-a dovedit cândva a fi una excelentă şi bine pusă la punct poate ar fi mai bine să rămână o trilogie. Fără adaosuri inutile, fără a se mai face un alt film care nu poate sta pe picioarele lui şi care nu se poate ridica la standardul impus de peliculele anterioare. Desigur, cu mica mare excepţie: dacă noul film era lăsat moştenire chiar de Matt Damon. Scenaristul trilogiei, Tony Gilroy, trece de data aceasta în postura de regizor, însă nu mai construieşte o acţiune care să fie cursiva şi care să te mai captiveze. Sunt preluate elemente şi combinate în aşa fel încât să pară ceva nou şi original, dar scenariul mi-a dat senzaţia că inspiraţia a fost trimisă în vacanţă. Sau pierdută. Indiferent ce s-o fi întâmplat cu ea, The Bourne Legacy nu poate să-l mai impresioneze pe spectatorul satisfăcut de precedentele.

După eşecul programului Treadstone, deja intrat în atenţia presei, o nouă ameninţare pare să planeze asupra operaţiunilor CIA. Aaron Cross un agent ce a făcut parte din Outcome, o ramură aseamanatoare cu precedentul program, se lupta să supravieţuiască. Dependent de pastilele (verzi şi albastre) care îi menţin la un nivel constant abilititatile dobândite, pleacă în căutarea specialistei în genetică (Rachel Weisz) în speranţa că-l va putea ajuta. Ceea ce nu a luat în calcul este planul de asasinare ce a anihilat foştii camarazii, agenţia fiind dornică să închidă programul şi să rupă orice legături cu el.

Asadar, nu-l mai avem pe Jason Bourne. Trilogia eponimă este extinsă cu un alt personaj care nu poate aduce nimic nou şi pe care l-au ascuns prea mult în ceaţă, tocmai (probabil) ca să-i construiască alura misterioasă. O bună parte din film nu este focusata, îl pierdem pe protagonist din vedere şi suntem cufundaţi în detalii, care speri că la un moment dat se vor completa, cel puţin. În jumătate din film, scenele sunt fragmentate pe mai multe planuri, care se unesc într-un final, însă nu până nu te induc în eroare. Excesul de zel pe care l-a avut regizorul în a face o acţiune inteligentă a creat opusul, iar plotul se complica inutil. Nici nu pot să-mi dau seama pe ce s-au consumat cele peste două ore. Energia francizei s-a diminuat din 2007 până în prezent. După cadre prelungite, ajungem şi la punctul culminat al filmului, o urmărire a celor doi fugitivi de către un asasin plătit. Fuga pe o motocicleta prin traficul aglomerat e probabil ce aşteptam de la începutul filmului. Un ritm mai alert, o scânteie care să însufleţească, ceva care să-mi fixeze privirea la ecran şi să nu o mai pot muta până în ultima secundă. Jeremy Renner joacă şi el cât îi permite scriptul, dar nu este un personaj complex, ba chiar e destul de liniar. Singura sclipire a filmului este reprezentată de Rachel Weisz, doctoriţa savant, care este supusă într-adevăr unor limite, spre deosebire de restul. O vezi, e acolo, personajul ei trăieşte. Un plus ce ar mai fi de menţionat este prezenţa lui Edward Norton. Chiar dacă nici lui nu îi este oferită şansa de a străluci, mă voi bucura întotdeauna să-l văd, indiferent de rolul său. Filmul se încheie cam brusc, rămâne neterminat, ceea ce ne spune faptul că nu a venit încă sfârşitul şi că ne mai aşteaptă ceva dincolo de moştenire. Poate chiar Jason Bourne.

Ultimele minute se sfârşesc cu aceeaşi bine cunoscută coloană sonoră, poate pentru a se crea o circularitate, dar asta nu e îndeajuns încât să fie adusă această ultimă parte în rând cu celelalte. A cincea roată la căruţă, pelicula The Bourne Legacy nu va fi cu siguranţă ocolită de fanii acestei francize, dar cei cu aşteptări foarte mari, s-ar putea să rămână doar cu un gust amar şi cu speranţa pusă în finalul deschis. Îmi justific alegerea de a da nota 7 prin faptul că nu pot da 6.5, cât zic eu că ar merita, iar 6 este este prea puţin. Şi poate şi pentru memoria trilogiei.

Vizionati trailer: