The Devil Wears Prada (2006)

3
4727

The Devil Wears Prada ne introduce în fascinanta lume modei căreia îi vom cunoaște o parte din dedesubturi, iar ghid ne va fi în această călătorie redactorul-șef al unei faimoase reviste de profil. Filmul este realizat după romanul cu același nume, semnat de Lauren Weisberger, care s-a inspirat dintr-un caz real, anume cel al Annei Wintour, capul limpede de la revista Vogue. Deși filmul pare că se adresează femeilor, cred că bărbații nu ar trebui să ocolească această producție. Are umor, are interpretări de nota 10 și prezintă o lecție de viață din care oricine poate trage învățături.

the devil 1 460x196 The Devil Wears Prada (2006)

Andy (Anne Hathaway) este o tânără absolventă a unei universități de prestigiu și își caută de lucru. Ea reușește să se angajeze ca asistentă a Mirandei Priestly (Meryl Streep), redactorul șef al revistei Runway, o slujbă pentru care milioane de fete ar ucide, așa cum îi spune cineva.  Miranda este un fel de guru al modei. Adică părerea ei poate distruge colecții celebre, cuvântul său poate ridica sau îngropa designeri. Totuși, Miranda este o fire foarte dificilă și este extrem de greu să o mulțumești. Iar cea care trebuie să-i facă pe plac, în primul rând, este Andy. Însă, în scurt timp asistenta Mirandei trebuie să se obișnuiască cu stilul dictatorial al acesteia, dar și să se pună la punct cu stilul vestimentar, unul departe de a fi modern, și cu noile tendințe din lumea modei.

the devil 2 460x304 The Devil Wears Prada (2006)

Nu cred că mai era nevoie să o spunem, dar Meryl Streep demonstrează pentru a nu știu câta oară că poate juca absolut orice personaj, este convingătoare în orice ipostaze. Și când te gândești că nu a fost prima opțiune pentru acest rol, Helen Mirren și Kim Basinger fiind principalele opțiuni. Primește o replică pe măsură din partea lui Anne Hathaway, care dovedește că laudele primite după Brokeback Mountain nu au fost întâmplătoare. Mai trebuie remarcat și Stanley Tucci, nici el aflat printre primele opțiuni ale regizorului. Că veni vorba, filmul este realizat de David Frankel, care a lucrat mai mult la seriale, printre care și Sex and the City, deci era familiarizat cu domeniul modei.

Vizionați trailer:

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.