The Karate Kid (2010)

Cand zici “Karate Kid” ai deja asteptari destul de mari. Si la fel am avut si eu. Nu neaparat pentru “fiul lui Will Smith” ci mai mult pentru intreaga poveste. Plina de clisee si presarata cu momente jenante actiunea filmului nu s-a ridicat nici macar la nivelul cinematografului;unul de oras mic, cu 50 de locuri, care a proiectat filmul de pe pelicula. Prima experienta cu o astfel de sala, din Statele Unite, a fost una dezamagitoare, deci.

Mama si copilul se muta in China. Normal, copilul ia bataie pe la scoala atunci cand incearca sa se dea la o chinezoaica. Si ce se gandeste el? Sa ia niste lectii de kung fu. Intr-o zi instalatorul zonei in care locuiau le face americanilor o vizita si observa dorinta pustiului de a invata a rupe niste oase. Il ia sub aripa sa pe copil si incepe a-l invata adevarata arta a batailor chinezesti (a se traduce prin: il invata sa-si puna geaca in cui). In fine, povestea avanseaza, iar filmul se va termina prin “neasteptatul” turneu in care pustiul va avea ocazia sa-si ia revansa. Abundenta cliseelor si scenele jenante (sarutul a 2 copii de 12 ani, antrenamentele si abdomenul lucrat al unui copil de clasa a 5a) “reusesc” sa traga filmul in jos, cel putin in ochii mei.

Concluzia am spus-o practic din primele randuri insa ca si un sfat, nu va duceti la el daca va ganditi sa vedeti o realizare extraordinara. Si ca o solutie, cred ca aducerea unui regizor de filme de mana a 2a a contribuit mult la aceasta “opera de arta”.

Corespondenta din Statele Unite.

Vizionati trailer: