Îl ştiu pe Michael Keaton ca actor de multă vreme. Nu ştiu de ce, dar mi-l imaginez mereu interpretând un poliţist sarcastic, ironic şi cu mult umor. Dar, iată că am ajuns să-l cunosc şi ca regizor. Unul surprinzător de atent, subtil şi parcă dominat de un pic prea multă grijă pentru personajele sale.În The Merry Gentlemen, avem trei personaje pe care le urmărim îndeaproape: Kate (Kelly Macdonald), Frank (Michael Keaton) şi Dave (Tom Bastounes).
Se apropie Crăciunul şi în viaţa lui Kate se petrec mai multe schimbări: încearcă să se ascundă de fostul ei soţ şi se angajează la o nouă firmă. Frank este un ucigaş profesionist cu înclinaţii suicidale. Iar Dave este un poliţist care tocmai ce a terminat programul de dezalcolizare şi, din clipa în care o întâlneşte, vede în Kate o femeie frumoasă, interesantă şi atractivă. Numai că relaţia lor începe cu stângul. Dar cum ajung aceste trei personaje să se cunoască?
Într-o seară, întorcându-se de la lucru, Kate îl surprinde pe Frank stând pe acoperişul unei clădiri, pregătindu-se să se arunce. Frank, tocmai îşi finalizase cu succes încă o misiune şi, speriat că cineva l-a văzut, cade pe spate. Kate anunţă poliţia (şi acum intră în scenă şi Dave), însă persoana de pe acoperiş nu e de găsit. Numai că, a doua zi, este găsită victima ucigaşului nostru şi Dave revine la Kate pentru a-i pune câteva întrebări despre persoana pe care a zărit-o pe acoperiş.
În ciuda acestor lucruri, The Merry Gentlemen nu este un film poliţist. Ron Lazzeretti pregăteşte, astfel, terenul pentru adevăratul subiect al filmului.
Michael Keaton a făcut o treabă excelentă ca regizor. Aproape că pătrundem în sufletul lui Kate sau al lui Frank, fiind bulversaţi de ceea ce găsim acolo. Însă, Lazaretti se putea descurca mai bine. Se observă clar cum personajul lui Keaton aproape că imploră pentru mai multă atenţie. Însă, dacă trag linie şi fac calculele, The Merry Gentlemen este un film care merită vizionat, un film despre trei oameni care încearcă să se regăsească, un film ce m-a făcut să mă gândesc cu groază la ce dramă dementă şi isterică ar fi făcut von Trier din el.
