Indiferent de cum stau lucrurile astazi, nu putem nega apogeul carierei lui Tom Hanks. Laureat a doua premii Oscar, 2 ani consecutivi, cu o filmografie impresionanta in spate, putem afirma lejer ca face parte din categoria celor mai buni actori. Insa, cea mai buna parte a lui – cel putin din punctul meu de vedere – este simtul umorului si prestatiile memorabile in comediile din tinerete, iar rolul din acest film produs de Steven Spielberg reprezinta cel mai elocvent exemplu in acest sens. The Money Pit este exact cum ar trebui sa fie o comedie adevarata – atat de amuzanta incat sa iti fie greu sa mai respiri printre atatea rasete – , aspect din ce in ce mai rar intalnit.
Povestea s-ar putea sa va sune cunoscuta. Proaspat casatoriti, Walter Fielding (Tom Hanks) si Anna Crowley (Shelly Long, serialul Cheers) sunt vrajiti de aspectul unui conac, ideal pentru intemeierea unei familii, cu un pret incredibil de mic si mai ales, perfect pentru situatia lor – fiind evacuati din vechiul apartament -. Practic o oferta de nerefuzat, ce mai. Asa ca Walter se imprumuta la unul din clientii pentru care lucra, iar Anna obtine partea ei de bani din divortul anterior, si astfel achizitioneaza noua casa. Dupa cum era de asteptat, ce pare a fi prea frumos ca sa fie adevarat, de obicei asa si este. La scurt timp dupa ce se muta descopera starea subreda a locuintei si asista cu oroare la distrugerea treptata a casei. Starea caminului simbolizeaza aici si relatia celor doi, care incepe a se deterioara odata cu el, iar ca o bomboana pe coliva mai apare si fostul sot al Annei, ce pune cu adevarat paiele pe foc. Costurile de reparatie sunt ,aparent, de 10 ori mai scumpe decat valoarea casei, iar renovarea pare a dura o vesnicie dupa ritmul si atitudinea ironica a muncitorilor. Oare lucrurile se pot inrautati mai mult de atat? Ramane sa aflati.
Probabil unul din cele mai amuzante filme – scena prabusirii scarilor ce da tonul reactiilor in lant e partea mea favorita si poate cea mai lunga scena funny dintr-un film de comedie pe care am vazut-o vreodata. Nu ma credeti pe cuvant, ci va recomand sa-l vedeti. Va astept cu impresii dupa vizionare sau revizionare, pentru ca este genul de care nu te mai saturi.