[TIFF] Medalia de onoare (2010)

Secţiune: În competiţie
Gen: Dramã
Duratã: 105′
Regizor: Calin Peter Netzer
Actori: Mimi Brãnescu, Victor Rebengiuc, Camelia Zorlescu

Chiar aşa, cum a reuşit Medalia de onoare sã iasã un film atât de bun? Şi când te gândeşti cã abordeaza tema şi dintr-o perspectivã politica, cu preşedinţi şi funcţionari publici, frig şi luna decembrie. Daca vom vorbi despre public, trebuie sã ştiţi cã astãzi de la ora 12:45 (vineri) la Cinema Republica cineva este mai bogat cu o poveste. Orişicine, orice ochi şi ureche de public care a avut şansa sã-l revadã pe maestrul Victor Rebengiuc într-un rol memorabil. Unde mai pui cã acesta a urcat pe scena alãturi de regizorul Netzer la începutul şi sfârşitul proiecţiei smulgând adevãrate ropote de aplauze în ambele ipostaze. Ce sã mai, nebunie!

Subiect

Nea’ Ion ne prezintã viaţa lui din ’95, din luna decembrie în aglomeratul şi ninsul Bucureşti. Îşi petrece timpul fugind de administratorul care îi cere constant sã achite întreţinerea, dar şi sã-şi împace nevasta care se pare cã nu-i mai vorbeşte. De ce? Cu puţinã rabdare aflãm şi rãspunsul: fiul lor, Cornel, zis şi Corneluş, a vrut sã fugã din ţarã înainte de ’89, iar tatãl a vrut sa-i facã un bine pârându-l autoritãţilor. Deşi sunt ani buni de când s-a întâmplat asta şi bãiatul a devenit doctor tot departe (Canada) stabilit, nici mama, nici el nu este mai apropiat de tatã. Sã lãsãm problemele de familie deoparte, cãci nea’ Ion primeşte o veste, parfum nu altceva: va primi o medalie din partea autoritãţilor delegate cu problemele veteranilor de rãzboi. Dintr-odatã bãtranul începe sã-şi acorde importanţã, dar şi sã primeascã atenţie din partea celorlalţi. Sã vedem doar pentru cât timp.

Pãreri?

Super film, super regie, super cadru, super actori. Pãcat însã cã al nostru blog nu e brand-uit de la super. 😀 Serios acum, Victor Rebengiuc mai avea ceva de demonstrat cuiva? Este incredibil cât de bine poate intra în rolul unui pensionar credul, tipicar şi ţâfnos, indignat şi rãutãcios. Iar cadrele fixate pe el, pe expresia facialã sunt… speechless! Omul ãsta este de o profunzime rar întâlnitã, iar noi, publicul român, nu putem fi decât onoraţi cã avem astfel de nume în repertoriul cineast. Dincolo de prestaţii şi excelenţe, m-a întristat povestea, felul în care cei doi îşi duceau viaţa, parca într-o aşteptare a ceasului final, a scãpãrii de datorii şi lipsa nevoii de a fi cu cineva. Nu reuşesc sã-şi aducã aminte cã odatã, cândva, erau o familie, un cuplu, iar Ninuşca aştepta cu îndârjire scrisorile de dragoste ale soldatului ei de pe front. Da, cel care i-a bãtut pe nemţi cu manevra “am fãcut si noi ce-am putut”. Trebuie vãzut.

Reacţii?

Vorbeam de aplauze, domnul Rebengiuc se sãturase de ele. Bineînţeles cã publicul a primit extrem de bine proiectul, iar curiozitatea extremã a fost cum l-au “agãţat” pe Iliescu sã aparã în film. Încã ma mir şi eu. Încã ceva, s-a observat şi aici comicul de situaţie, care îl poziţioneazã pe nea’ Ion în ipostaze de-a dreptul haioase şi penibile (a resimţit-o şi publicul), însã le joacã cu atâta delicateţe încât nu poţi decât sã admiri tactul şi jocul de rol.