To Save a Life (2009)

Chiar ascultam o melodie care îngâna un “…trebuie să fim mai buni” şi mă gândeam: da.. da’ de ce? Staţi liniştiţi, nu ascultam muzică worship, însă filmul de astăzi, “To Save a Life”, despre asta doreşte să vorbească. Răspunsul meu încă nu l-am găsit, însă cei din film îndeamnă la regăsirea în Biblie a propriilor valori dar şi a celor absolute, la întrajutorarea aproapelui şi ce să mai, la toate cele bune! Şi pentru asta filmul greşeşte, aş zice, căci este o trimitere oarecum agresivă spre biserică, spre o credinţa în care ai putea sau nu, să crezi. Dar trecem peste fapte bune şi bilete free spre Rai şi ajungem la filmul propriu zis. În afară de numitul Randy Wayne (personajul principal) care a mai avut oareşce colaborări cu cinematografia, nimeni din proiect nu se mai diferenţiază prin experienţă: Deja Kreutzberg, Joshua Weigel, Steven Crowder şi Robert Bailey Jr. În rest, incredibil de multă dramă, adolescenţi ce se abat de la una dintre căile numite bune, idilele vârstei şi o maturizare forţată, căci nu prea se poate altfel atunci când vrei un film educativ. Totuşi, povestea este suficient de tristă, din ce putem distinge astăzi printre noi, cât se poate de reală şi pentru că este făcut de americani şi tratează problematicile adolescenţei, bineînţeles, atingem şi termenul de popularitate!

Cu intrarea în liceu îţi asiguri o oarecare intrare în societate. Da, mini-societatea formată din elevi populari şi iubiţi de toată lumea şi cei mai puţin iubiţi (dintre pământeni :D), persoanele care uneori nu reuşesc să se adapteze în niciun fel de grup. Jake Taylor şi Roger sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie, iar marcarea acestui eveniment îi va suprinde pe amândoi. În timp ce Jake reuşeşte să între în echipă de baschet a liceului şi câştigă atenţia şi interesul celor mai bine “cotaţi” elevi din şcoală, Roger, cu un mic handicap la picior, se va mulţumi însă să privească din umbră ascensiunea prietenului său. Asta până când Jake ajunge să îl ignore pentru a face pe plac noii găşti, iar puştiul nu face altceva decât să se interiorizeze. Da, dar şi asta până într-un punct: punctul în care Jake intră înarmat pe holurile liceului şi în scurt timp va deveni subiect de discuţie între colegi.

Americanii clar au cele mai crunte experienţe în materie de atacuri armate în şcoli, de la cele mai ostentative până la cele de-a dreptul catastrofale. Deşi psihologul şi psihiatrul îşi pot da semnătura pe caz, eu aş spune aşa: prea multă violenţă în mass-media/jocuri video/societate + răutatea gratuită a celor din jur. Şi uneori combinaţia poate fi letala. Filmul nu este rău, m-a deranjat mustrarea şi plimbarea către divinitate, de parcă asta ţi-ar asigura întregul confort psihic. Un plus totuşi pentru că nu au ezitat să arate că nici cei care frecventează astfel de locuri (un soi de biserici?) nu sunt uneori mai presus ca cei pierduţi acasă, în faţa televizorului, netratând Biblia “corespunzător”. Dacă-i de văzut? Nu regret timpul parcurs, însă cu siguranţă nu l-aş mai parcurge. 🙂

p.s: 83 482372
Vizionaţi trailer: