Roman Polanski ecranizează o nouă piesă de teatru, după ce în 2011 a realizat Carnage, o comedie dramatică despre ipocrizie și ce se întâmplă atunci când cad măștile. De această dată a ales piesa cu același nume a lui David Ives, inspirată din romanul Venus in Furs al lui Leopold von Sacher-Masoch. Și a trecut de la patru personaje, la numai două, și la o poveste despre creație, despre obsesia artistului ca lucrurile să iasă perfect. Actorii aleși au fost Emmanuelle Seigner, întâmplător chiar soția lui Polanski, și Mathieu Amalric pe care unii dintre voi poate și-l mai amintesc ca rival al lui James Bond în Quantum of Solace. Seigner și Amalric au un trecut comun, ei jucând împreună și în Le Scaphandre et le papillon. Venus in Fur a fost în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2013, dar nu a primit nicio distincție.
Thomas este scenaristul și regizorul unei piese de teatru, care a organizat o audiție pentru a găsi interpreta eroinei principale. După ce a văzut 35 de candidate, fiind dezamăgit de calitatea acestora și când se pregătea să plece acasă, pe ușa teatrului intră ca o furtună o femeie care se recomandă Vanda. Același nume ca al personajului din piesă. Ea susține că fusese acceptată să susțină o probă, dar întârziase metroul, afară ploua, își rupsese un pantof și nu a putut ajunge la timp. Thomas nu avea chef să-i dea o șansă, a vrut să o reprogrameze, dar Vanda foarte insistentă reușește să-l determine să mai rămână puțin, să dea o probă. Încă de la primele replici, Thomas își dă seama că Vanda este actrița pe care o căuta. Deși trebuia să se oprească atunci și să plece la logodnica lui care îl aștepta la cină, Thomas vrea să vadă cum se descurcă Vanda mai departe. Și practic cei doi nu se lasă până nu parcurg toată piesa.
La un moment dat însă planurile se contopesc, nu mai știi unde se oprește realitatea și începe piesa, dacă cei doi sunt personaje sau se joacă pe sine. Amândoi pun foarte multă pasiune în ceea ce fac, se contrazic cu privire la reacțiile personajelor și depășesc cu mult cadrul normal al unei repetiții. Thomas începe să-și pună anumite întrebări despre Vanda, prea știa foarte bine textul (de unde îl avea, el nu-l dăduse nimănui, nu pe tot), era pregătită cu haine, încălțări și alte obiecte necesare pentru a intra în pielea personajului. Cine este, de unde vine ? Primește niște răspunsuri, dar e sigur că erau adevărate spusele Vandei ? Și treptat, pe măsură ce se afundau în piesă, jocul lor devenea unul extrem de periculos și poate niciunul dintre ei nu știa cum avea să se termine.
Venus in Fur îți solicită toată atenția și este un film realizat mai mult ca o piesă de teatru, asta este senzația pe care o ai în timpul vizionării și după. Și nu este o piesă “ușoară”, ci una provocatoare, care pune întrebări și care se joacă cu tine ca și cu personajele ei.
Vizionați trailer:
