White White World (2010)

Titlul original al filmului este Beli, beli svet, fiind vorba de o coproducție Serbia-Germania. White White World a fost prezentat mai mult prin festivaluri, a ajuns chiar și la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania și se poate lăuda cu un premiu la festivalul din Cottbus și o distincție la Locarno pentru eroina principală, Jasna Duricic, o actriță care a jucat mai mult în seriale sârbești, dar care nu are o experiență bogată în producțiile pentru marele ecran. Mie mi-a amintit puțin de Ilinca Tomoroveanu și de dârzenia ei din serialul Ochii care nu se văd. Totuși, ar fi nedrept să nu amintesc faptul că nu doar Duricic joacă exemplar, ci și toți colegii săi. O mențiune aparte merită Hana Selimovic, o actriță de numai 24 de ani, despre care cred că vom mai auzi și care în White White World joacă rolul fiicei lui eroinei interpretate de Jasna Duricic.

Acțiunea se petrece într-un orășel industrial din Serbia. Ruzica (Jasna Duricic) este eliberată din închisoare după ce a ispășit o pedeapsă pentru crimă. Femeia își înjunghiase soțul, după ce acesta aflase că ea are o relație cu bărbat numit Regele. După ce revine în comunitate, Ruzica descoperă că fiica ei, Rosa (Hana Selimovic), o adolescentă rebelă, are o relație chiar cu fostul său amant, Regele. Ea încearcă să o împiedice pe fată să facă aceleași greșeli pe care ea le făcuse în tinerețe și să o țină departe de acel bărbat, acum proprietarul unui bar din localitate. Rosa este dorită și de Tiger, un depedent de droguri, care nu-și cunoscuse părinții. Oare Rosa va putea să facă alegerea corectă și să evite problemele ?

Ce mi s-a părut interesant la acest film din punct de vedere regizoral a fost că mai toate cadrele de legătură prezentau imaginea orașului industrial, cu furnale ce scot un fum alb, dens, înecăcios sau cu mulțimi de muncitori ce așteptau să intre la muncă sau care tocmai își terminaseră treaba. Nu aveau legătură directă cu povestea filmului, dar doreau să transmită un mesaj legat de societatea unde se petrecea acțiunea. Un alt lucru neobișnuit (și care nu mi-a plăcut) este că eroii principali cântă, de regulă, o piesă legată de viața lor (nu e musical) și sunt șase sau șapte asemenea intervenții în film (din partea tot atâtor personaje), care mi se pare că mai taie din cursivitate, oferindu-i însă o latură mai dramatică.
Sfatul meu este că dacă vă plac filmele est-europene și aveți ocazia să vedeți White White World, să nu ezitați. Este o producție care vă va surprinde prin desele răsturnări de situație și din care nimeni nu scapă nepedepsit.