Celda 211 (2009)

Încã sunt în stare de şoc. Datã fiind natura “meseriei”, trebuie sã-mi revin şi sã afirm: aşa da! Sau, dacã vreau sã surprind lingvistic sentimentul: buen trabajo. 😀 Cu ajutorul şi profesionalismul spaniolului cineast, putem uita pentru câteva momente de Hollywood, de actriţele rujate şi frumuşeii fãrã talente speciale. Încã ceva, pentru Celda 211 nu existã Almodovar, nu existã Amenábar, ci doar Daniel Monzón, un regizor care s-a ocupat de filme pânã acum doar pentru compatrioţii sãi. Poate din aceastã cauzã, nu veţi întâlni niciun nume sonor în povestea lui, poate doar pe fratele cel mare din casa Bardem, Carlos Bardem şi urmãtorii amintiţi: Luis Tosar, Alberto Ammann, Marta Etura, Félix Cubero şi Antonio Resines. Revin la cetãţi nu atât de umile de film şi îndrãznesc sã afirm cã “Celda 211” poate fi un “Green Mile” întors, o închisoare a îngerilor cu musculatura grosierã sãnãtos dezvoltatã. Şi-n ambele cazuri, numele lui Luis Tosar ar trebui menţionat, cãci tipul are un rol aproape genial şi este de-o expresivitate uimitoare, cãci este greu sã-i ocoleşti privirea, darãmite sã-l ignori. Interesant este cã reţeta pare adusã cu totul din alt tipar decât ceea ce vedem noi de obicei în filmele de acţiune şi pe parcursul minutelor petrecute în compania lui, vã veţi convinge de asta.

Juan Oliver se poate considera un bãrbat împlinit. Are o viaţã frumoasã alãturi de soţie, cuplul este în aşteptarea bebeluşului mult-dorit, noul apartament îşi încheie renovãrile, iar dragostea celor doi îi încheagã şi mai frumos. Astfel, atunci când bãrbatul obţine un job nou, doreşte ca acesta sã fie doar un element sigur pentru întregirea tabloului familial. Chiar dacã acesta presupune un post de gardian într-o închisoare de maximã securitate, Juan îşi face apariţia la noul sãu loc de muncã înainte cu o zi de data stabilitã pentru a face o pãrere cât mai bunã şi a se familiariza cu locul. Prost moment, cãci în urma unui protest spontan, deţinuţii îi vor lua prizonieri pe trei dintre oamenii importanţi închişi acolo, trei terorişti pentru care închisoarea deţinea ordine speciale. Şi pentru cã Juan ocupã locul de om potrivit la locul şi timpul nepotrivit, acesta sfârşeşte închis într-o celulã alãturi de mulţimea înfuriatã de puşcãriaşi. Da, Juan, viitorul gardian. Pentru cã îşi aminteşte de sfaturile şi recomandãrile personalului, acesta decide sã facã o mişcare inteligentã: îi va pãcãli pe toţi dându-se drept deţinut. Vom vedea cât de mult va reuşi omul sã-i inducã în eroare pe bãrbaţi, însã un lucru sigur ştim: Juan trebuie sã-i câştige încrederea lui Malamadre, veteranul şi “şeful” închisorii.

De ajuns despre Juan şi nãzuinţele sale, cãci Malamadre (Luis Tosar) face din acest film un adevãrat thriller. Şi este incredibil cum reuşeşte sã asocieze imaginii sale dure şi momente de-o sensibilitate aparte, neschimbându-şi mimica feţei ori tonalitatea vocii. Celda 211 trezeşte douã aspecte de interes internaţional, interese cu douã tãişuri: situaţia condamnaţilor din închisoare, acordarea şi încãlcarea drepturilor menţionate în legislaţie şi situaţia personalului de acolo. Înainte de toate, au ajuns în puşcãrie cãrând dupã ei o culpa, mai micã sau mai mare, automat devenind rebut al societãţii, aşadar un tratament cât se poate de dur nu ar strica, însã cum rãmâne cu drepturile omului, cu egalitatea dintre semeni? Personal? De ce în acest caz se bifeazã cele mai multe cazuri de corupţie şi cele mai multe gãuri în sistem? Ce va învãţa personajul lui Juan dar şi privitorul de rând este cã nu este întotdeauna suficient sã te supui regulilor morale ale societãţii pentru a rãmâne om, pentru a simţi compasiune pentru suferinţa celuilalt şi a te conforma unui grup. Celda 211 este un film dur, trist, o dramã pentru care va curge mult sânge. Chiar şi aşa, eu vi-l recomand.

Vizionaţi trailer: