Actori: Adrian Titieni, Ioana Flora, Maria Dinulescu, Mihai Sorin Vasilescu, Nicodim Ungureanu
Pescuit sportiv a avut un destin foarte interesant. Scenariul a fost respins de două ori la concursurile organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei, iar în ciuda tuturor piedicilor financiare, regizorul Adrian Sitaru a decis să-l realizeze cu nişte bănuţi puşi deoparte. Filmările au durat nouă zile şi au fost realizate în 2007. Apoi, filmul a fost plimbat pe la nişte festivaluri din ţară pentru a se testa reacţia publicului. După ce spectatorii au fost impresionaţi pozitiv de această producţie a urmat un alt capitol important, anume găsirea unor surse de finanţare pentru a trece filmul pe peliculă şi a putea fi prezentat în cinematografe. Toate eforturile au meritat deoarece Pescuit sportiv este un film bun care trebuie să ajungă la cât mai mulţi spectatori.
Povestea este una destul de simplă. Un cuplu, interpretat de Adrian Titieni şi Ioana Flora, decide să plece la un picnic la sfârşitul săptămânii. Locaţia aleasă este una la câţiva kilometri în afara oraşului unde ei locuiesc, pe malul unui lac. Cei doi au ceva probleme nerezolvate şi se cam ciondănesc. La un moment dat, ei dau cu maşina peste o prostituată, interpretată de Maria Dinulescu. Pentru că fata nu dădea semne de viaţă, cei doi se hotărăsc să o abandoneze într-o pădure aflată în drumul lor, mai ales pentru că incidentul nu mai fusese văzut de altcineva. Numai că, surpriză, prostituata nu era deloc moartă, doar un pic ameţită, iar ei se simt cu musca pe căciulă şi de aceea decid să o ia şi pe ea la picnic. Ideea nu se va dovedi prea inspirată pentru că prostituata va reuşi să-i joace pe degete pe cei doi, manipulându-i după propriul chef.
Punctul forte al filmului îl reprezintă scenariul, unul viu, plin de replici interesante şi chiar memorabile. Apoi, interpretarea actorilor este fără cusur. Maria Dinulescu face unul din cele mai bune roluri ale carierei, Ioana Flora şi Adrian Titieni sunt la rândul lor la înălţime. Nu trebuie uitaţi nici „secundarii” Mihai Sorin Vasilescu şi Nicodim Ungureanu, în nota actorilor principali. De asemenea, metod de filmare aleasă de Adrian Sitaru este una mai puţin folosită şi dă un farmec aparte întregii producţii.
Dacă vreţi să vedeţi un film românesc bun, atunci vă recomand să mergeţi la cinema şi să vedeţi Pescuit sportiv. Nu cred că veţi regreta.
Vizionaţi trailer:
Chiar vazusem zilele astea un articol pentru filmul cu pricina. 🙂
Pe langa povestea care se anunta a fi interesanta, mie mi-a atras atentia titlul ales. Incredibil de sugestiv si simpatic de abil gandit!
[…] proiectate în caravană se numără “Restul e tăcere“, “Boogie“, “Pescuit sportiv“, “Nuntă mută“, “Supravieţuitorul” şi “Katalin […]
[…] 16 februarie, anul curent, Cinefilul scria un prim articol despre acest film. Dupa ce am vazut astazi filmul si dupa ce am recitit articolul sau i-am dat […]
[…] Adrian Sitaru – Pescuit sportiv […]
[…] dragoste cu cele mai bune intenții este al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, după Pescuit sportiv. Ca și la producția precedentă, el folosește același stil de filmare. Adică, eroul dă […]
[…] filmele regizate de Adrian Sitaru se numara Pescuit sportiv (2009), In deriva (2010), Colivia (2010), Domestic (2011) si Din dragoste cu cele mai bune intentii […]
[…] a Festivalului International de Film de la Locarno, în vara lui 2007. Lungmetrajul sau de debut, Pescuit sportiv, a primit doua distinctii la Festivalul de Film de la Salonic 2008, premiul juriului la cea de-a […]