The Boondock Saints II: All Saints Day (2009)

11

Mi-a fost foarte teamă că o să strice continuarea. Dar când am văzut că Troy Duffy e cel care s-a ocupat de sequel am ştiut că nu mai am de ce să mă tem. Şi nu m-am înşelat deloc. Sequel-ul a fost pe măsura primului film. Mi-e greu acum să apreciez care a fost mai bun. Ştiu doar un singur lucru: merită să vezi “The Boondock Saints II: All Saints Day“. Asta dacă aveai dubii în privinţa acestui lucru. Are tot ce a avut şi primul film. A fost realizat după aceleaşi principii şi are, aproximativ, aceeaşi actori care au jucat în precedentul. Cât despre feţele noi, vreau să mă opresc la cea care a reprezentat o adevărată surpriză pentru mine: Julie Benz. Dacă numele nu vă spune nimic, atunci poate o cunoaşteţi din serialul “Dexter” unde interpretează rolul Ritei, iubita lui Dexter Morgan. Nu mă aşteptam să o văd în această peliculă şi cred că există actriţe care ar fi făcut o treabă mult mai bună. Nu ştiu, parcă i-a lipsit credibilitatea. Nu cred că i s-a potrivit rolul. Dacă sunteţi de altă părere, vă invit să o exprimaţi aici.

În orice caz, am înţeles de ce l-au înlocuit pe detectivul Paul Smecker (Willem Dafoe) cu o femeie, dar cred că puteau alege o altă variantă. De fapt, nu mi-a plăcut cum a jucat niciunul din personajele secundare. Poate acesta să fie singurul minus pe care îl găsesc producţiei. În rest, nu cred că mai am altceva de reproşat.

Boondock Saints 2 jpg 595x325 crop upscale q851 The Boondock Saints II: All Saints Day (2009)

De data aceasta, acţiunea se petrece la o distanţă de 8 ani de la evenimentele din sala de judecată. Cei doi fraţi, Conner şi Murphy MacManus, s-au retras în Irlanda, împreună cu tatăl lor, Il Duce. Intenţionau să ducă o viaţă liniştită însă, atunci când un preot din Boston este ucis în aşa fel încât să pară că au fost ei cei care au făcut-o, hotărăsc să se întoarcă şi să facă dreptate, reabilitându-şi în acelaşi timp numele. Dacă mai ţineţi minte, în primul film a fost Rocco cel care le-a ţinut companie celor doi “sfinţi”. În cel de-al doilea, aceştia vor “recruta” un mexican pe nume Romeo care nu va avea acelaşi farmec ca personajul lui Rocco. Finalul a fost bun şi neaşteptat. Mă gândeam eu că lucrurile vor fi ceva mai complexe decât în aparenţe, dar finalul acela m-a luat pe nepregătite.

00028341 The Boondock Saints II: All Saints Day (2009)

Soundtrack-ul a fost foarte mişto. Chiar te introduce în starea filmului. De actorii principali nu mai zic. Şi-au interpretat rolurile cu sfinţenie :D. Scenariul deja am zis că a fost bun iar regia la fel. Sincer, m-aş bucura dacă aş vedea şi o a treia parte. Pentru că au lăsat loc pentru o continuare şi cred că există şanse să iasă ceva la fel de bun. Sper doar să nu le ia atât de mult timp ca să o facă, cum s-a întâmplat în cazul celei de-a doua. Poate dacă spun o rugăciune mi se va îndeplini dorinţa :D: “And Shepherds we shall be/ For thee, my Lord, for thee./ Power hath descended forth from Thy hand/ Our feet may swiftly carry out Thy commands./ So we shall flow a river forth to Thee/ And teeming with souls shall it ever be./ In Nomeni Patri Et Fili Spiritus Sancti.

Vizionati trailer:

11 COMENTARII

  1. adevarul e ca am asteptat si eu dupa filmul asta o gramada mare de vreme! primul film l-am vazut la intamplare. ma plictiseam intr-o seara si am tras primul film care mi s-a parut interesant. nu are sens sa spun ca a doua zi m-am uitat din nou la el si ca urmeaza sa revad si sequel-ul inca odata, si asta cat mai curand! felicit si eu cu aceasta ocazie regizorul, scenaristii si in ultimul dar nu cel din urma rand actorii, mai ales pe Sean Patrick Flanery si pe Norman Reedus care au facut din nou o treaba geniala! si cred ca toata echipa merita felicitata! 🙂

  2. Si “echipa” te felicita pe tine .. si pe toti cei care le apreciaza munca astfel.. stergandu-se intre obrajii dorsali, la figurat vorbind bineinteles .. cu toata treaba lor “geniala”. Mi-au transmis ca abia asteapta o noua colaborare, sunt de-a dreptul extaziati ..si onorati totodata ca au avut privilegiul de a oferi celor asemeni tie, sansa de a viziona un asemenea film.. fara a da 2 bani pe el , la propriu vorbind. Eu in locul tau le-as trimite cate un mail..ceva, sa-i felicit.

  3. Nu am vazut All Saints Day apropo , insa primul film mi-a placut. Recenzia la The Boondock Saints l e destul de “proaspata” la voi aici, lasasem si un comentariu daca nu ma insel..si chiar intrebasem daca aveti idee pe cand o sa apara si la noi partea a doua.. sau.. daca aparuse.. chiar nu eram documentat despre chestia asta. Apreciez ca mi-ati si raspuns. 🙂

  4. mai robert, multumesc de informatie! eram foarte irascibil zilele astea pentru ca nu stiam care va fi raspunsul felicitarilor mele! acum ca se cere o noua colaborare lucrurile s-au mai asezat, urmand sa te anunt si pe tine sa le mai aduci niste hartie, figurativ, desigur.

  5. Deja.. deviezi. Ce-am spus eu..si ce-ai inteles tu. Sa le aduc hartie.. ? Pai tu..si cei asemeni tie, va stergeti undeva.. cu munca oamenilor, culmea.. apreciata de voi..si nici macar in aceste circumstante nu miscati un deget pt. a descuraja pirateria. De cate ori mergi la cinematograf..anual ? Sa nu intreb..lunar. Cate filme ai cumparat la viata ta ? Poate de data aceasta , in caz ca vei citi acest ultim mesaj al meu..pt. tine, poate il vei reciti si pe primul..cine stie, poate intr-un final vei intelege ce am spus. In concluzie, eu sunt dispus..si voi fi intotdeauna ,sa le furnizez “hartie” lor .. hartie de lucru , platind ptr munca lor , datorita celor asemeni mie.. ei sunt incurajati sa lucreze in continuare. Insa tu.. continua sa-i lauzi, sa-i feliciti .. iar cand vei vedea urmatorul documentar.. sau urmatoarea emisiune anti-piraterie , spune-ti singur .. ca tu ii apreciezi oricum, nu e nevoie sa-i sustii si prin alte mijloace.

  6. dupa umila mea parere ultimul tau mesaj se putea interpreta in ambele feluri. eu nu m-am gandit la piraterie. imi cer scuze pentru orice aluzie jignitoare.

    in alta ordine de idei, ai dreptate. merg la cinema destul de des (zic eu), unde pui ca un bilet e 11 sau 14 lei, la alea 3D chiar 18 sau 20. ca student platesc mai putin (11 lei, respectiv 18), dar tot ca student traiesc pe spinarea parintilor. si spune-mi tu cum se poate, intr-o romania in care toate se calculeaza in euro, mai putin salariile, sa cumperi filme, ieftine de altfel, daca iei 1 pe an? nu vreau sa ma justific, dar sunt cumva obligat sa apelez la piraterie. la filmele care chiar cred ca merita merg la cinema. dar inca nu-mi prea permit sa scot din buzunar 100 lei pe luna pentru a vedea filmele in cinema. (2-3 vizite saptamanal la cinema si ajungi cam acolo)

    mna… cam da. ai dreptate, dar e un fel de utopie… ca romani traim in utopii… asta e…

  7. recunosc. nu am stiut de prima parte (1999) asa ca am decis sa ma uit prima data la ea apoi la II. prima parte mi-a placut mult, iar a 2-a am fost cam dezamagit. 😐

  8. Doamne fereste ce film :)) este groaznic, tras de par. Oamenii aia nu stiu daca sunt actori! Cum se tund aia ( altfel nu am cum sa le zic decat AIA) cu foarfeca aia de oi intr-un mod ce m-a lasat cu gura cascata! Vad ca aici are ratingul 8/10. Nu imi vine sa cred!
    EXECRABIL film! JALE :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.