În urmă cu ceva timp scriam despre filmul documentar care a câştigat premiul publicului la Festivalul de la Sundance, din 2009. Era vorba despre The Cove. Juriul a ales însă filmul lui Ondi Timoner, intitulat We Live In Public. Lăsând la o parte faptul că The Cove a câştigat, la începutul acestui an, şi premiul Oscar pentru cel mai bun documentar, We Live In Public este totuşi un film pe care nu trebuie să-l ratezi.
Mulţi dintre noi ne trăim o mare parte din viaţă pe diferite reţele de socializare. YouTube, Facebook sau Twitter au devenit destinaţii frecvente pentru majoritatea dintre tinerii din ziua de azi. Unii dintre aceştia au şi un blog personal. Recunosc că şi eu am căzut în capcana Twitter-ului, unde postez diverse lucruri care consider că ar trebui să ajungă şi la alte persoane. Dar, am întâlnit şi oameni care scriu şi chestii banale, precum ce mănâncă, ora la care se culcă sau ce fac la un moment dat. M-am întrebat de ce fac asta. De ce simt nevoia să împărtăşească astfel de lucruri cu oameni necunoscuţi. Unii psihologi motivează acest comportament prin frica de singurătate, prin dorinţa de a câştiga celebritate, dându-i dreptate lui Andy Warhol, care spunea că fiecare dintre noi are dreptul la 15 minute de faimă. Iar dacă urmărim viaţa lui Josh Harris, tindem să credem că au dreptate.
Acum te vei întreba cine e acest Josh Harris. Aşa cum Timoner ni-l descrie, Harris este “cel mai important pionier al internetului de care n-ai auzit vreodată”. Şi, sincer, eu chiar n-am auzit de el.
Dar, dacă vei urmări filmul, vei observa că Harris este fondatorul site-ului pseudo.com, un precursor al giganţilor de azi: YouTube şi Hulu. Însă, se pare că ideile lui erau prea avangardiste pentru anul 1993. Cu toate acestea, portalul Pseudo.com s-a bucurat de un real succes, fiind vândut pentru suma de 80 de milioane de dolari. De asemenea, tot Harris a fost iniţiatorul proiectului Quiet. Acesta anunţa reality-show-urile care au împânzit televiziunile anilor 2000. Quiet a adunat nu mai puţin de 100 de persoane într-un spaţiu destul de mic. Acestea nu aveau voie să aibă niciun contact cu lumea exterioară şi erau obligate să accepte să fie filmate în fiecare moment, imaginile fiind transmise pe internet. Odată ce intrau în proiect, trebuiau să renunţe la orice fel de intimitate. Autorităţile au închis Quiet în primele zile ale lui 2000.
Apoi, Josh Harris s-a retras într-un apartament cu iubita sa, viaţa lor fiind filmată încontinuu şi transmisă pe internet. De la momentele în care mâncau sau se certau, până la cele în care făceau dragoste, totul putea fi vizionat de către oricine, pe un site dedicat. În cele din urmă, a venit şi momentul în care relaţia lor s-a destrămat, Harris vorbind despre fosta sa prietenă ca fiind o simplă pseudo-iubită.
Finalul documentarului ni-l arată undeva prin Africa, deconectat de la lumea virtuală şi bucurându-se de viaţă. A sosit chiar şi la Sundance, cu ocazia premierei filmului lui Timoner, dar nimeni nu l-a mai băgat în seamă. Faima lui Josh Harris a dispărut cu aceeaşi rapiditate cu care apăruse.
